strategica cu motoru…

Intrarea este prin localitatea Ciungetu, jud. Valcea si urca pana pe creasta pe unde continua spre Petrosani… Mai exact numele este Strategica si se inteapa dupa cateva ore de culme in Transalpina…

strategica

strategica

strategica

dimineata la hamac...

Gura Portitei cu Catamaranul

De la Navodari la Gura Portitei… Iunie 2012… Ajung impreuna cu Stain pe la patru dupaamiaza pe plaja din Navodari… Lasam masina pe plaja langa  scoala de kitesurfing si trecem imediat la treaba. Catamaranul era inca pe plaja fierbinte… Povestim cateva minute cu Dorin, instructorul de kite si actualul propietar al ambarcatiunii. Totul pare sa fie OK, tipul e de treaba si asa cum a promis de la bun inceput facem o tura toti trei pana la intrarea in portul Midia ca sa ne obisnuim. Pana la punerea pe apa, montarea catargului, a velelor si ce mai trebuia montat, plus cam doua ore dus intors de la capul digului, s-a lasat seara. Decidem sa plecam dimineata la prima ora. Plecam de pe plaja, eu entuziasmat, Stain bucuros ca o vom face in sfarsit. Oprim la iesirea din Navodari la un supermarket sa facem cumparaturile ce le vom lua cu noi si plecam sa cautam un loc ideal pentru cort. Asa am ajuns pe plaja din Golful Corbu, unde este un fel de 2Mai in stil vechi sau chiar Vama Veche… Nu intru in detalii despre acest loc, desi vreau sa spun doar celor ce inca mai doresc adevarate plaje pe care se poate dormi cu cortul,ca aceasta ar putea fi. Sambata dimineata, treziti din cauza caldurii si a mancarimii provocate de muscaturile tantarilor din seara precedenta, servim micul dejun la conserva si strangem tabara. Ne asteapta o zi lunga… Ajungem din nou pe plaja de la Kazeboo. Gata de plecare, bagaje legate, vele in vant si ceva valuri. Am plecat… mi se pare super, chiar daca unora, obisnuiti probabil cu ambarcatiuni serioase, li s-ar parea o idee nu tocmai potrivita…. eu in acel moment o gaseam, cea mai potrivita… Ajungem in dreptul intrarii in port si situatia se schimba, incepe sa se schimbe directia vantului si intensitatea valurilor. Avem deja cam doua ore de mers si abia trecem de farul din capul digului de Nord…. reusim intr-un final si urcam in susul litoralului pe langa plaja unde am dormit cu o seara inainte spre unitatea militara de la Capul Midia. Trec cateva ore si dupa o mare agitata si valuri destul de mari pentru catamaranul nostru, decidem sa tragem la mal si sa luam o pauza. Aici, din cauza valurilor de care tot povestesc, ne apropiem cam mult de plaja si uitam ca la apa mica trebuiesc ridicate carmele… deci ghinion, agitatie, intoarce cu botul in vant, apa mica si asa mai departe… ne scapa acest detaliu si pierdem suportul uneia dintre carme. Dupa mai bine de o ora de cautat, decidem sa inventam ceva si sa continuam. Zis si facut, cu ceva curele reusim sa blocam carma careia ii lipsea suportul si din nou la drum, adica la navigat sau cam asa ceva se spune in domeniul acesta… Deci navigam la distante cuprinse intre 100 m si 5\6 km, pentru tot restul zilei. Seara pe la noua ajungem la aproximativ la 2 km de Gura Portitei si ne oprim. Eram amandoi epuizati, in parte din cauza soarelui, parte din cauza apei ce ne stropea pana peste cap la fiecare val si nu in ultimul rand din cauza pozitiei incomode pe care o ai pe catamaran. Asta nu e valabil la cele adevarate, dar acesta nu cred ca a fost proiectat sa faci astfel de calatorii si in astfel de conditii, ori si cum s-a descurcat de minune si noi la fel…

Duminica dimineata, surpriza… Marea se transformase intr-un imens lac… nici o adiere de vant… Deci la vasle, ce bine ca le aveam. Dupa doua trei ore ajungem. Intram in primul dintre cele doua golfuri ce practic formeaza Gura Portitei si tragem catamaranul pe plaja. decidem sa nu zabovim prea mult si dupa o tura prin mica statiune, ce printre altele o recomand cu placere…. plecam. Unde??? Aceiasi problema, vantul… nimic,nici macar o adiere… La vasle… si tot asa intre vasle si slabele rafale de vant reusin sa pierdem in zare obiectivul nostru, pentru care am venit… Spre seara realizam ca nu vom ajunge si ne oprim mai devreme. Astfel nu am fost nevoiti sa mancam in cort cu neoprenele pe noi din cauza tantarilor.

Luni dimineata, trezirea pregatirea si plecarea. Aveam sa ne oprim dupa cateva ore pe plaja unde am pierdut bucata de carma la plecare…. Plaja unitatii militare Capul Midia… am cautat cam doua ore dar in zadar, cu toate ca apa azi era foarte limpede, nimic…, probabil au luat-o curentii… Asta e, cu parere de rau plecam si trecem din nou prin zona digului ce protejeaza intrarea in port. Aici situatia nu se schimbase, ba dimpotriva, valurile erau mai mari decat la plecare si de aceea am fost nevoiti sa trecem la distanta mult mai mare in larg…  unde nu iti este totuna pe o ambarcatiune formata din doua plititoare de vreo treizeci de centimetri late, si lungi de patru metri si jumatate, fixate intre ele cu doua bare din aluminiu la mai putin de doi metri si un catarg de sapte metri…. Dar am reusit, cu toate valurile, soare, vant, si tantari… GURA PORTITEI 2012…

imgp6510

imgp6415

imgp6419

imgp6423

imgp6444

imgp6460

imgp6492

imgp6481

imgp6435imgp6480

imgp6431

poate ar trebui sa merg mai departe..

nu prea am chef de scris,asa ca o sa pun doar fotografii ce probabil vor lasa imaginatia fiecaruia libera…

Statie de alimentare cu carburant…

pompa de benzina...

nu litri, nu galoane, nu stiu ce… dar face bani pentru cine o detine.. Cat despre calitatea benzinei… nu mai zic nimic…

Bamako…

   … suntem in fata portilor de la manastirea din Kati. Dupa ce facem cateva fotografii cu doua tinere imbracate in haine foarte stralucitoare de sarbatoare, ne inghesuim toti in doua masini si urcam dealul din spatele manastirii. Ajungem in sus si cativa jandarmi binevoitori ne dirijeaza spre locurile de parcare special rezervate pentru noi printre miliardele de motorete colorate in miliarde de culori… De pe drumul ce urca spre amfiteatrul incepea deja, inghesuiala si frenezia celor ce venisera sa participe sau sa asiste la minunata slujba de Craciun. Am ajuns!!! Nu stiu cu ce sa incep, o mare de culori vii, o atmosfera fantastica, toata lumea fredona impreuna cu corul ce anima parca si mai mult sarbatoarea… Cand am intrat pe portile amfiteatrului am ramas inmarmuriti, si un sentiment puternic de emotie si bucurie ne-a cuprins in asa fel incat am lacrimat toti fara a incerca sa ne stapanim… A fost ceva special,… corul, corul ce canta o muzica atat de frumoasa pe ritmuri africane… toata lumea amabila si zambitoare…

   Dupa terminarea slujbei ne-am intors jos unde lasasem camionul si o masina, si de data aceasta, insotiti de maicutele misionare am plecat catre locul unde urma sa ramanem doua nopti ca sa ne odihnim , ce odihna!!! Ajunsi in curtea parohiei, am instalat corturile, unii s-au ocupat de donarea unor ajutoare famililor nevoiase, unii s-au ocupat de pregatirea mesei de Craciun;… tot paste, dar mai multe… iar eu de verificarea masinilor, adica filtre suflate sau schimbate, starea amvelopelor, faruri, stopuri etc… Dupa ce am mancat pe saturate pentru prima data de la iesirea din Maroc, am avut prilejul sa facem si primul dus si sa ne spalam cateva haine. Ziua s-a incheiat cu o relaxare totala in grup, fiecare povestind ceva despre viata lui normala…

   Dimineata, in sfarsit pe la noua, ca doar eram satuli toti de trezirea la sase, am plecat pe jos catre centru, de unde urma sa luam un taxi care sa ne transporte pana in Bamako. Ajunsi in centru dupa ceva timp petrecut pe strazile Katiului printre vanzatori de benzina, cei de legume si cei de pasari vii, sau mai stiu eu ce, incepe cautarea statiei de taxi. S-a dovedit a fi destul de dificil, dat find faptul ca depinde de unde il iei te duce in diferite zone ale capitalei. Ne-a trebuit ceva timp sa intelegem dar pana la urma am gasit si masina, un Mercedes microbuz verde fara geamuri, cu mii de adezive si in mii de culori; un tip ce statea in usa laterala care nici nu se inchidea in timp ce soferul gonea de parca eram urmariti,cu banci laterale facute din scanduri prinse cu sarma pe suporti din fierbeton sudati direct de partile ce mai erau intregi din podeaua mancata in mare parte de rugina si de timp,cu multe stegulete ce fluturau ca pe o nava de croaziera… era un spectacol, ce mai. E, surpriza… dupa ce negociem pretul pentru opt persoane si cadem la intelegere suntem gata de plecare, douazeci-treizeci de minute de strada. Plecam din statie si nu parcurgem nici cinci sute de metri ca ne si oprim, urca trei persoane si se aseaza in spate langa noi, mai mergem o bucata cam la fel si oprim, inca trei sau patru, asta in timp ce negociasem masina doar pentru noi, mai departe si din nou oprim… si tot asa am ajuns sa fim cam douazeci si sapte in masina unii peste altii. Stateam inghesuiti ca intr-un borcan de cremvusti si fiecare tinea pe cineva in brate, depinde de noroc… eu am tinut un baietel ce a adormit, probabil din cauza calduri sau…. a mirosului???

   Ajunsi in centru reusim sa coboram ultimii in timp ce toti se inghesuiau parca sa fuga din masina, si in toata inghesuiala asta ne mai si trageau cate o sacosa peste cap. Ce sa faci, asa e aici, e ceva normal…

   Plecam spre marele mercato din centru Bamakoului. O imensitate de culori si de sunete, comercianti ce incercau sa vanda orice, a se intelege intradevar orice; mestesugari ce iti faceau sandale,pantofi sau slapi pe loc, tesatori ce teseau tot felul de panze la razboaie de tesut de care nu mai vazusem decat la muzeu, undeva prin zona de nord a Romaniei. Vanzatori de piele de toate culorile si dimensiunile, artizani ce te faceau sa pierzi notiunea timpului urmarindu-i cum muncesc… Mergeam haotic, nu reuseam nicidecum sa pastram o logica,…eram furati la tot pasul de o curiozitate. Dupa ceva timp decidem sa cumparam, incep negocierile…. si dureaza…. Nici nu intelegeam daca ne certam sau negociem, era o harababura totala, ne intrebam unii pe altii ce luam, cu cat, de unde, de la cine… ne aratam unii altora ce am luat, ne sfatuiam… Si asa s-a facut seara, seara care in acea harababura, culori, mirosuri si sunete te purta parca intr-o alta dimensiune. Gata, trebuie sa plecam, asa a si fost, cu parere parca de rau, am plecat insotiti de ghidul nostru. Ghid?? …da, la intrarea in acest mercato esti atacat la propiu de numeroase persoane care mai putin sau mai mult insistente se ofera sa iti fie ghid, sa negocieze pentru tine si sa te tina departe de hoti, care nu erau putini in inghesuiala aceea… Pana la urma nici nu e rea idea, mai ales pentru cei ce nu au mai fost prin astfel de locuri si nu stiu in ce directie sa o apuce, sau ce valoare are moneda locala in comparatie cu ceea ce cumperi acasa cu o anumita suma. Dupa ce ne uitam cu coada ochiului la o batrana ce vindea chestii legate de woodu, atentionati de ghid ca asa e mai bine… iesim din calvar. Ne propune sa ne duca in apropiere la o terasa unde sa putem bea o bere linistiti si fara sa se inghesuie nimeni in noi. N-am ezitat nici macar un moment, la urma urmei eram in Mali si este permis se bei… nu mai eram in Mauritania, asta pe langa faptul ca era foarte cald si nebunia din piata isi lasase amprenta peste noi…

   O bere, doua sau chiar mai multe pentru unii dintre noi ne aduce umorul si cheful de glume… Ne despartim de ghid dupa ce ne tocmeste un alt Mercedes bus sa ne duca acasa si dupa ce il platim… Si iar podea, de data asta si mai ruginita, sau dupa ceva bere asa o vedeam, viteza, iar cat despre usi si geamuri nici nu mai are rost sa pomenesc, nu?? Nu stiu cum si pe unde ne-a dus dar cand am ajuns nu mai stateam nici macar unul pe banchete… eram imprastiati pe jos si plini de praf ce intra prin podea. Am ajuns din nou in Kati, unde suntem?? Propunem sa ramana cei mai afectati de bere in locul in care am coborat din masina, iar doi sa mearga dupa masini. Plecam pe un intuneric de sa il tai cu cutitul si dupa vreo jumatate de ora, printre stradute inguste si pline de praf ajungem la poarta parohiei, de unde luam doua masini si ne intoarcem sa ii recuperam pe toti cei ramasi acolo, in intuneric si latrat de caini… Asta a fost experienta din ziua noastra de odihna, in Bamako. Superb…

Spre Bamako…

   Inca din primele momente in aceasta tara, lucrurile se schimba inspre bine;… Dupa plecarea din frontiera ne oprim la o benzinarie sa facem plinul la masini si urcam pe drumul ce ne va duce prin Nioro du Sahel si Diema, spre capitala Bamako. Platim taxa de drum, ni se rup bilete si se ridica curelusa de piele ce leaga cele doua butoaie de tabla, care formeaza impreuna deja clasica bariera africana… Continuam spre sud inca doua trei ore… soarele incepe sa coboare din ce in ce mai repede si ne da de inteles ca este obosit chiar si el;… a sosit momentul sa ne oprim… Mali, o noua dimineata, inconjurati de copacei micuti de baobab printre a caror floricele mov-rozalii rasar primele raze ale soarelui, parca trezit deodata cu noi, ne face sa ne dam seama cata frumusete ne inconjoara. Este ziua de Craciun. Sarbatorim si noi cu o cana de ceai si cateva fursecuri cu gem de caise si ne grabim sa plecam mai departe…. Suntem asteptati la slujba organizata de cateva misionare crestine, la biserica in aer liber din Kati. Drumul este destul de bun si liber cu toate acestea nu reusim sa intelegem de ce sunt asa de multe masini accidentate pe margini, cine stie!!! Greutatile prea mari si incarcate haotic, starea tehnica a masinilor ce lasa mult de dorit, sau soferi fara prea multa instruire si cu lipsa de experienta?… Suntem aproape… oricat de mult am fi asteptati, nu putem sa nu ne oprim putin in marele targ de la intrarea in Kati, e o nebunie…

…de aici ne mai despart cativa kilometri pana la locul unde se tine slujba de Ciraciun…

Frontiera de intrare, Mali…

…24 dec 2010, reusim sa iesim din Mauritania si dupa cateva ore suntem in unitatea militara care reprezinta frontiera Mali; spun ore de asteptat, nu de condus… Aici lucrurile se schimba in bine; toata lumea era zambitoare chiar si atunci cand ne cotrobaia prin masini, cu mainile bagate pana la coate in bagaje;… in timp ce noi asistam la ” vamuire” de pe scaune de metal ruginit cu impletitura de sarme puse la umbra chiar de acesti ”vamesi”. Se complecteaza acte, se noteaza in caiete, se verifica vizele, si dupa ce nu scapam nici aici de “Cado” si de ceaiul negru din paharelele de sticla minuscule… suntem liberi sa intram oficial in tara…. Totul se petrecea la Gogui; 15*42’00,49″N si 9*18’55,25″W…

 

frontiera Mali...

…cateva cuvinte, inainte de a parasi Mauritania…

    Drumul nostru prin Mauritania, de la Nouakchott prin Aleg, Guerou, Kiffa, Ayoun El Atrous,spre Aime Masira, ultima localitate inainte de a trece in Mali. Mauritania in mare parte arida, de culoare caramizie e aproape plata, nu urci si nu cobori… mergi la nesfarsit pe linii, parca ce nu se mai terminau, de asfalt fierbinte si plin de nisip… Satele si putinele orase, care de fapt nici nu se deosebesc de sate decat prin lungime, sunt la fel; incep prin a se vedea o pata de culoare inchisa, la orizont. Pe masura ce te apropii, incepi sa deslusesti forfota prin care urmeaza sa treci… De alungul drumului pe o parte si pe alta, fiecare vinde cate ceva,… fructe de care nici nu mai vazusem, pana la crengi de baubab; aici vreau sa spun ca sunt incluse multe, chiar multe ciudatenii… Ce e drept sunt si banane, rosii, ceapa, dar si unele radacini ce par a fi aduse de pe alta planeta si chiar si crengi, asa cum am mai spus. Fara exceptie, absolut orice asezare unde se gasesc mai mult de doua persoane, de regula barbati, formeaza o mica piata haotica… Aici atentia noastra e foarte mare… capre, vaci, camile si cine stie ce mai poate sa iti fuga prin fata masinii. Treceam de fiecare data incet si conduceam foarte aproape unul de celalalt, daca se putea sa nu ramana prea mult loc intre noi… Toata lumea incearca sa te opreasaca si sa iti vanda ceva, urcau in timpul mersului pe scaritele laterale ale masinii si bateau in geam. Le zambeam politicos dar distant, astfel incat sa inteleaga ca scopul nostru nu era acela de a face piata in te miri ce sat de pe acolo, ci de a ajunge mult mai departe.  In mare parte asta e Mauritania… pe timpul zilei. Noaptea se schimba lucrurile, posturile de “Politie “sunt tot mai dese odata cu lasarea intunericului, riscul de a fi jefuit si nu numai este direct proportional cu intunericul… esti oprit de diferiti indivizi inarmati pana in dinti cu masini fara nici o inscriptionare, asta ca sa nu spun ca majoritatea nu au nici macar numere de inmatriculare. Posturile acestea, si  cand spun asta, ma refer la doua butoaie de tabla ruginite, si o bucata de sfoara intre ele… un tip descult care iti face ceva semne cu o lanterna ce nu prea mai are baterii si cu o mitraliera in mana… apar ca din pamant, nisip in cazul lor, alti trei sau patru care iti cer fiecare cate un act, chiar daca dupa parerea mea habar nu au ce le arati… se cearta cateva minute intre ei si dupa ce mazgalesc ceva intr-un caiet se intorc la masini si incep sa ceara: ” CADO…CADO”… , cred ca e cel mai raspandit cuvant in Africa… Asta se intampla de obicei pana pe la miezul noptii, dupa care nu ne mai lasau sa trecem. Parcam masinile la cativa metri de butoaiele ruginite si sub supravegherea lor, mai mult mirata decat inteleasa, ne pregateam de dormit… cel putin eram supravegheati si paziti, sau….?? Cam asta e, nu stiu ce as mai putea spune despre aceasta tara… poate ca am ramas surprins sa vad ca barbati tineri se tin de mana mai tot timpul, ca femeile sunt acoperite pe fata cu un val ce il tin cu mana cand te uiti la ele, ca merg in spatele barbatilor in grupuri, ca e un haos total pe marginea drumului prin sate, ca majoritatea barbatilor sunt imbracati in albastru, ca posturile de control nu cred ca se deosebesc cu nimic de eventualele posturi de praduit, ca nu prea le trebuie numere la masini, ca am vazut cea mai mare concentratie de Mercedes 190D, ca dorm pe jos si nu au pereti la corturi, ca sunt multe hoituri de animale pe marginea drumului si nimeni nu le ia; se zice ca face parte din religie, ca noaptea te cuprinde un fior rece si nu din cauza temperaturii, ca au cea mai frumoasa plaja pe care am alergat cu masina cat m-au tinut rotile, ca am vazut sate de pescari, parca de pe timpul lui Hristos, ca am ramas impotmolit in nisip de zeci de ori… si cate altele;…asta face sa imi ramana pentru todeuna o amintire deosebita. A fost Mauritania si ma bucur nespus ca am avut ocazia sa o trec de la un capat la altul…

..Mauritania...

Mai departe spre Mali…

Drumul nostru continua spre Mali lasand in urma lucruri si imagini de neuitat, unele frumoase, unele hazlii si unele !!!….

Dromedari micuti…

Mama si cei doi puisori ai ei… Atunci cand sunt mici sunt mult mai deschisi la culoare, dar pe masura ce cresc culoarea se inchide…