Djenne, Mali

Dincolo de Bani, un afluent al raului Niger, dupa o trecere cu bacul si cateva minute de drum din pamant batut,…. gasim localitatea Djenne. Aici totul este din pamantul galben, parca ars de prea mult soare. Ajungem in fata portii de la intrarea in Djenne si suntem opriti de catre localnicii ce ne sfatuiesc sa lasam masina acolo si sa mergem pe jos. S-a dovedit a fi un lucru foarte bun, astfel, am simtit si noi ce inseamna sa te pierzi prin acel labirint format din strazi parca din ce in ce mai inguste si mai prafuite, pe unde fugeau si se ascundeau in joaca lor nevinovata, o multime de copii…

Este asa de frumos incat nu cred ca o sa reusesc sa descriu ceea ce vedem… Tot ce ne inconjoara este din pamant, scoala in care elevii stau in genunchi si scriu cu carbune pe tablite din lemn cioplit, moscheea care se ridica impresionant in fata noastra, casele care au si doua etaje, pana chiar si piata centrala, este inconjurata de mici ziduri din acelasi pamant. In drumul nostru intortocheat spre centrul oraselului, avem ocazia sa vedem un atelier de tamplarie improvizat pe una dintre strazile ce permit sa treaca mai mult de o persoana sau doua in acelasi timp. Ne oprim si admiram masinariile ce le folosesc, nu stiu daca la noi se mai gasesc printr-un muzeu pe undeva… La  putin timp, cineva ma invita sa incerc si eu sa lucrez. Nu refuz, ba chiar ma bucur… Toata lumea rade de indemanarea mea ce lasa de dorit… Asa renunt la meseria de tamplar din Africa si ma intorc la cea de turist in acest minunat loc. Ajungem in centrul istoric, daca se poate spune asa, desi pentru mine e totul o istorie aici. In fata avem o piata mare presarata cu zeci de corturi improvizate, in care se vand atatea stofe si de atatea culori incat nu stiu sigur nici macar daca le-am mai vazut pana acum. Cei ce vand diverse fructe, si acestea necunoscute pentru mine, sunt inghesuiti impreuna cu vanzatorii de haine uzate printre corturile colorate. Pe ici pe colo cate o doamna striga cat o tine rasuflarea ca e gata masa de pranz…. adica doamnele de care ziceam mestecau  cu lingurile lor enorme in oale din aluminiu in care  fierbea incet, la foc mic, un fel de mancare. Nu stiu ce, dar se pare ca celor de acolo le place mult. Petele negre ce se vad prin multime , sunt vanzatori de carbune. Adica unu sau doi barbati ce faramiteaza bucati de carbune facand mici gramajoare ce mai apoi le vand. Nu stiu cui, dar sigur le vand daca sunt acolo…

Gasim un magazin de antichitati si suveniruri, il vizitam cu calm si fiecare dintre noi cumpara o amintire. Decidem sa vizitam si moscheea si dupa ce ne invartim ceva timp prin jurul ei ca sa gasim intrarea, ni se arata un batranel ce ne explica ca nu se poate intra decat cu acordul celui mai mare… Deci dupa ce asteptam si incercam o negociere, in zadar, plecam catre masina. Se face tarziu si mai avem de trecut si raul. In drum spre masina cineva ne invita sa vedem cum e in interiorul unei case. Intram in curtea comuna a unei case ce are mai multe apartamente pe nivel si urcam pe scarile intersectate de coridoare circulare pana pe acoperisul cladirii. De aici se poate vedea toata asezarea, piata, moscheea, chiar si poarta indepartata unde am lasat masina… Sunt o multime de haine spalate intinse la uscat pe terasele caselor, direct pe pamant. Aici nu cred ca stiu cum sa le intinda pe fire si nici nu cred ca se obosesc sa afle. S-au obisnuit asa… bine ca raman curate, sau…. Coboram si intram in casa, e totul simplu, multe paturi de diferite dimensiuni si culori, parca aruncate prin camerele fara usi ca si niste zaruri, in care mai sunt inca oameni ce se odihnesc…. nu cred ca dormeau la ora aia. Bucataria este comuna in mijlocul curtii, la parter si despre baie nu stiu nimic… nu am vazut. Este interesant sa vezi cu cat de putin se multumesc unii oameni, in timp ce noi ne gandim ca nu ne mai place masina, ca are piele neagra si noi o vrem crem sau ca televivorul are diagonala prea mica…!!!! Plecam pe strazile intortocheate, urmariti de o multime haotica de copii galagiosi ce ne conduc pana la masina pentru un mic “‘ cado”’ .Se face tarziu si cel ce a ramas sa supravegheze celelalte masini ne asteapta…

poate ar trebui sa merg mai departe..

nu prea am chef de scris,asa ca o sa pun doar fotografii ce probabil vor lasa imaginatia fiecaruia libera…

Cateva fotografii din R.I.M.

Nu stiu daca trebuie sa adaug ceva, libera imaginatie…

Intersectie periculoasa…

De unde, spre unde… Nu cred ca trebuia montat aici, dar se pare ca cineva asa a inteles…

stop...

Intrarea in Noackhot…

Dupa o jumatate de noapte linistita pe plaja…

civilizatie neica...

spre centru...

Mauritania, mai departe…

Incepe sa se simta intrarea in nisipurile fierbinti ale zonei ce despart Africa de Nord de Africa Neagra; aici totul se schimba in bine, cel putin deocamdata. Privelistea intinsa ce se desfasoara in fata masinilor este cu totul alta decat pana acum…

prin nisip..

…gonim pe marginea oceanului prin nisipul ce se usuca in cele cateva ore ale refluxului si formeaza plaja care pare o pista catre infinit…

goana in infinit...

eee……… uite asa incep si primele probleme cu nisipul. Mergand pe aceasta superba plaja, uneori uiti de concentrare si mai lasi imaginatia sa iti fure gandurile, dar in scurt timp esti obligat sa revii cu picioarele pe pamant, chiar si la propriu…

neatentie...

treaba se complica, trebuiesc dezumflate si mai mult anvelopele si chiar se trece la lopatat… e,e… de acum o sa avem parte de lopata mult mai mult decat ne doream, chiar daca la inceput ne tot intrebam cand o sa le folosim. Acum si de aici inainte…

 

la lopata...

Incotro??? Dupa cateva ore de patinare, tras, inpins si lopatat, am si uitat de grija pentru orientare. Cred ca a fost cam tarziu cand am realizat ca tot ce ne inconjoara e la fel si nici nu mai eram asa de siguri ca ne deplasam, daca se poate spune, spre nicaieri. Suntem deja pierduti, prea tarziu incearca ghidul sa ne lamureasca ca mergem bine. Nu il mai crede nici un membru al grupului, deci decidem in majoritate sa ne intoarcem inapoi pe urme pana mai reuseam sa le deslusim si pana cand nu incepea sa musteasca plaja pe care am venit ore si ore, din cauza fluxului…

pierduti...

Prima zi in R.I.M…(Mauritania)

Dupa cateva ore bune de asteptare la frontiera Republicii  Islamice Mauritania, cu ajutorul interventiilor prin anumite persoane care urmau sa ne faciliteze intrarea noastra si a cadourilor pentru cei aflati in ghiseul vizelor, iata-ne intrati… De la frontiera ne indreptam, pe o limba de nisip de aproximativ 6 km latime, catre orasul Nouadhibou. In drumul ce ne desparte de acest mic orasel unde urmeaza sa petrecem prima noapte in Mauritania, avem norocul sa vedem cel mai lung tren din Africa,aproximativ cinci marfare lungi puse cap la cap; am inteles de la persoana care ne-a rezolvat intrarea in tara si la care urma sa dormim in aceasta noapte, ca acest tren vine din centrul continentului si ajunge in orasul port Cansado, unde minereul transportat se incarca pe nave si de aici..

Dupa un somn destul de scurt, la ora cinci desteptarea; avem intalnire cu ghidul care ne va trece o regiune dintr-un parc national de pe malul oceanului… alimentam, noi prima oara iar dupa, masinile si suntem gata de drum.

catre cantonul de intrare in parc...

Apare ghidul, ne explica care sunt conditiile pentru a ne fi permis accesul in parc cu camionul, adica ce, cat si cui trebuie sa dam;… ne mai explica ce atitudine sa avem la intalnirea cu localnicii zonei si ce stil de conducere sa adoptam, dat find faptul ca se merge ore intregi pe plaja si mai cateva maruntisuri la care sa fim atenti si gata de drum… Asta nu inainte de a ma transforma si pe mine in Tuareg…

Touareg...

sedinta cu Ghidul la intrare...

Urmam pentru putina vreme asfaltul care deja incepe sa se incinga, si la un semn nu prea clar al ghidului, viram brusc dreapta prin nisip… dupa cateva sute de metri, ajungem la cantonul paznicilor. Aici se plateste taxa, negociem si dupa ce beau vrand nevrand un ceai negru fara gust si fara zahar  dintr-un pahar lipicios, impreuna cu un soldat… suntem liberi sa trecem…

canton intrare parc national...

spre canton...