Enduro…de unul singur…

tura de proba de la Cuntu pana la Saua Iepii…

In drum spre Burkina Faso.

De la Mopti incercm sa trecem de posturile  tot mai dese de politie, mergand inspre Gao urmand sa intram in Niger. Dupa cateva opriri, suntem sfatuiti sa ne intoarcem si sa o luam pe alt drum. Incapatinarea noastra ne mai duce si pana in Tombouctou, in speranta ca vom putea urmari malul drept al Nigerului pana la granita… alte doua zile pierdute. Aici,  situatia cu rebelii a inceput sa ia amploare si in aceeasi zi decidem sa ne intoarcem la Mopti de unde sa coboram prin Somadougou catre Bankass si Koro inspre Burkina.. Drumul devine mult mai placut si se schimba formele de relief. Inaintam pe un podis ce devine tot mai stancos… culorile ce ne inconjoara in lumina asfintitului sunt superbe…. Ajungem in zona populata de Pelou. Se face tarziu si decidem sa ne oprim. Acum suntem destul de departe de zonele de conflict, deci putem instala tabara linistiti…

Lucratorii santierului naval Mopti…

Desi unii ar spune ca viata copiilor este la fel in fiecare colt al lumii, as vrea tousi sa ne mai gandim…. In mainile acestor mici meseriasi sta traditia construirii ambarcatiunilor ce reusesc sa pluteasca mii si mii de kilometri pe raul Niger…, cu incarcaturi nu tocmai de ignorat…

Mopti, un port deosebit…

Mopti, un port deosebit… aici chiar daca este mai greu pentru cei care vin de departe, Bamako  la sud vest, sau Niamey, mult peste granita cu Niger spre est, trecand  in Mali prin Labbezanga si continuand zile in sir pe cursul raului Niger, este foarte important sa ajunga…. Multi isi incearca norocul in piata ambulanta ce se naste in jurul acestor ambarcatiuni… Mirosul… mmmm… e mai greu de descris, nici nu stiu cu ce l-as putea asemana. Fructe, legume, peste afumat, paine proaspata… Aglomeratia si forfota impreuna cu galagia asurzitoare a celor care incearca sa isi vanda produsele, aproape ca te doboara in goana sa… Culorile ambarcatiunilor, iti lasa impresia ca vei fi hipnotizat, sunt atat de multe si atat de vii, incat uneori ti-e greu sa le definesti…

Djenne, Mali

Dincolo de Bani, un afluent al raului Niger, dupa o trecere cu bacul si cateva minute de drum din pamant batut,…. gasim localitatea Djenne. Aici totul este din pamantul galben, parca ars de prea mult soare. Ajungem in fata portii de la intrarea in Djenne si suntem opriti de catre localnicii ce ne sfatuiesc sa lasam masina acolo si sa mergem pe jos. S-a dovedit a fi un lucru foarte bun, astfel, am simtit si noi ce inseamna sa te pierzi prin acel labirint format din strazi parca din ce in ce mai inguste si mai prafuite, pe unde fugeau si se ascundeau in joaca lor nevinovata, o multime de copii…

Este asa de frumos incat nu cred ca o sa reusesc sa descriu ceea ce vedem… Tot ce ne inconjoara este din pamant, scoala in care elevii stau in genunchi si scriu cu carbune pe tablite din lemn cioplit, moscheea care se ridica impresionant in fata noastra, casele care au si doua etaje, pana chiar si piata centrala, este inconjurata de mici ziduri din acelasi pamant. In drumul nostru intortocheat spre centrul oraselului, avem ocazia sa vedem un atelier de tamplarie improvizat pe una dintre strazile ce permit sa treaca mai mult de o persoana sau doua in acelasi timp. Ne oprim si admiram masinariile ce le folosesc, nu stiu daca la noi se mai gasesc printr-un muzeu pe undeva… La  putin timp, cineva ma invita sa incerc si eu sa lucrez. Nu refuz, ba chiar ma bucur… Toata lumea rade de indemanarea mea ce lasa de dorit… Asa renunt la meseria de tamplar din Africa si ma intorc la cea de turist in acest minunat loc. Ajungem in centrul istoric, daca se poate spune asa, desi pentru mine e totul o istorie aici. In fata avem o piata mare presarata cu zeci de corturi improvizate, in care se vand atatea stofe si de atatea culori incat nu stiu sigur nici macar daca le-am mai vazut pana acum. Cei ce vand diverse fructe, si acestea necunoscute pentru mine, sunt inghesuiti impreuna cu vanzatorii de haine uzate printre corturile colorate. Pe ici pe colo cate o doamna striga cat o tine rasuflarea ca e gata masa de pranz…. adica doamnele de care ziceam mestecau  cu lingurile lor enorme in oale din aluminiu in care  fierbea incet, la foc mic, un fel de mancare. Nu stiu ce, dar se pare ca celor de acolo le place mult. Petele negre ce se vad prin multime , sunt vanzatori de carbune. Adica unu sau doi barbati ce faramiteaza bucati de carbune facand mici gramajoare ce mai apoi le vand. Nu stiu cui, dar sigur le vand daca sunt acolo…

Gasim un magazin de antichitati si suveniruri, il vizitam cu calm si fiecare dintre noi cumpara o amintire. Decidem sa vizitam si moscheea si dupa ce ne invartim ceva timp prin jurul ei ca sa gasim intrarea, ni se arata un batranel ce ne explica ca nu se poate intra decat cu acordul celui mai mare… Deci dupa ce asteptam si incercam o negociere, in zadar, plecam catre masina. Se face tarziu si mai avem de trecut si raul. In drum spre masina cineva ne invita sa vedem cum e in interiorul unei case. Intram in curtea comuna a unei case ce are mai multe apartamente pe nivel si urcam pe scarile intersectate de coridoare circulare pana pe acoperisul cladirii. De aici se poate vedea toata asezarea, piata, moscheea, chiar si poarta indepartata unde am lasat masina… Sunt o multime de haine spalate intinse la uscat pe terasele caselor, direct pe pamant. Aici nu cred ca stiu cum sa le intinda pe fire si nici nu cred ca se obosesc sa afle. S-au obisnuit asa… bine ca raman curate, sau…. Coboram si intram in casa, e totul simplu, multe paturi de diferite dimensiuni si culori, parca aruncate prin camerele fara usi ca si niste zaruri, in care mai sunt inca oameni ce se odihnesc…. nu cred ca dormeau la ora aia. Bucataria este comuna in mijlocul curtii, la parter si despre baie nu stiu nimic… nu am vazut. Este interesant sa vezi cu cat de putin se multumesc unii oameni, in timp ce noi ne gandim ca nu ne mai place masina, ca are piele neagra si noi o vrem crem sau ca televivorul are diagonala prea mica…!!!! Plecam pe strazile intortocheate, urmariti de o multime haotica de copii galagiosi ce ne conduc pana la masina pentru un mic “‘ cado”’ .Se face tarziu si cel ce a ramas sa supravegheze celelalte masini ne asteapta…

poate ar trebui sa merg mai departe..

nu prea am chef de scris,asa ca o sa pun doar fotografii ce probabil vor lasa imaginatia fiecaruia libera…

Statie de alimentare cu carburant…

pompa de benzina...

nu litri, nu galoane, nu stiu ce… dar face bani pentru cine o detine.. Cat despre calitatea benzinei… nu mai zic nimic…

Bamako…

   … suntem in fata portilor de la manastirea din Kati. Dupa ce facem cateva fotografii cu doua tinere imbracate in haine foarte stralucitoare de sarbatoare, ne inghesuim toti in doua masini si urcam dealul din spatele manastirii. Ajungem in sus si cativa jandarmi binevoitori ne dirijeaza spre locurile de parcare special rezervate pentru noi printre miliardele de motorete colorate in miliarde de culori… De pe drumul ce urca spre amfiteatrul incepea deja, inghesuiala si frenezia celor ce venisera sa participe sau sa asiste la minunata slujba de Craciun. Am ajuns!!! Nu stiu cu ce sa incep, o mare de culori vii, o atmosfera fantastica, toata lumea fredona impreuna cu corul ce anima parca si mai mult sarbatoarea… Cand am intrat pe portile amfiteatrului am ramas inmarmuriti, si un sentiment puternic de emotie si bucurie ne-a cuprins in asa fel incat am lacrimat toti fara a incerca sa ne stapanim… A fost ceva special,… corul, corul ce canta o muzica atat de frumoasa pe ritmuri africane… toata lumea amabila si zambitoare…

   Dupa terminarea slujbei ne-am intors jos unde lasasem camionul si o masina, si de data aceasta, insotiti de maicutele misionare am plecat catre locul unde urma sa ramanem doua nopti ca sa ne odihnim , ce odihna!!! Ajunsi in curtea parohiei, am instalat corturile, unii s-au ocupat de donarea unor ajutoare famililor nevoiase, unii s-au ocupat de pregatirea mesei de Craciun;… tot paste, dar mai multe… iar eu de verificarea masinilor, adica filtre suflate sau schimbate, starea amvelopelor, faruri, stopuri etc… Dupa ce am mancat pe saturate pentru prima data de la iesirea din Maroc, am avut prilejul sa facem si primul dus si sa ne spalam cateva haine. Ziua s-a incheiat cu o relaxare totala in grup, fiecare povestind ceva despre viata lui normala…

   Dimineata, in sfarsit pe la noua, ca doar eram satuli toti de trezirea la sase, am plecat pe jos catre centru, de unde urma sa luam un taxi care sa ne transporte pana in Bamako. Ajunsi in centru dupa ceva timp petrecut pe strazile Katiului printre vanzatori de benzina, cei de legume si cei de pasari vii, sau mai stiu eu ce, incepe cautarea statiei de taxi. S-a dovedit a fi destul de dificil, dat find faptul ca depinde de unde il iei te duce in diferite zone ale capitalei. Ne-a trebuit ceva timp sa intelegem dar pana la urma am gasit si masina, un Mercedes microbuz verde fara geamuri, cu mii de adezive si in mii de culori; un tip ce statea in usa laterala care nici nu se inchidea in timp ce soferul gonea de parca eram urmariti,cu banci laterale facute din scanduri prinse cu sarma pe suporti din fierbeton sudati direct de partile ce mai erau intregi din podeaua mancata in mare parte de rugina si de timp,cu multe stegulete ce fluturau ca pe o nava de croaziera… era un spectacol, ce mai. E, surpriza… dupa ce negociem pretul pentru opt persoane si cadem la intelegere suntem gata de plecare, douazeci-treizeci de minute de strada. Plecam din statie si nu parcurgem nici cinci sute de metri ca ne si oprim, urca trei persoane si se aseaza in spate langa noi, mai mergem o bucata cam la fel si oprim, inca trei sau patru, asta in timp ce negociasem masina doar pentru noi, mai departe si din nou oprim… si tot asa am ajuns sa fim cam douazeci si sapte in masina unii peste altii. Stateam inghesuiti ca intr-un borcan de cremvusti si fiecare tinea pe cineva in brate, depinde de noroc… eu am tinut un baietel ce a adormit, probabil din cauza calduri sau…. a mirosului???

   Ajunsi in centru reusim sa coboram ultimii in timp ce toti se inghesuiau parca sa fuga din masina, si in toata inghesuiala asta ne mai si trageau cate o sacosa peste cap. Ce sa faci, asa e aici, e ceva normal…

   Plecam spre marele mercato din centru Bamakoului. O imensitate de culori si de sunete, comercianti ce incercau sa vanda orice, a se intelege intradevar orice; mestesugari ce iti faceau sandale,pantofi sau slapi pe loc, tesatori ce teseau tot felul de panze la razboaie de tesut de care nu mai vazusem decat la muzeu, undeva prin zona de nord a Romaniei. Vanzatori de piele de toate culorile si dimensiunile, artizani ce te faceau sa pierzi notiunea timpului urmarindu-i cum muncesc… Mergeam haotic, nu reuseam nicidecum sa pastram o logica,…eram furati la tot pasul de o curiozitate. Dupa ceva timp decidem sa cumparam, incep negocierile…. si dureaza…. Nici nu intelegeam daca ne certam sau negociem, era o harababura totala, ne intrebam unii pe altii ce luam, cu cat, de unde, de la cine… ne aratam unii altora ce am luat, ne sfatuiam… Si asa s-a facut seara, seara care in acea harababura, culori, mirosuri si sunete te purta parca intr-o alta dimensiune. Gata, trebuie sa plecam, asa a si fost, cu parere parca de rau, am plecat insotiti de ghidul nostru. Ghid?? …da, la intrarea in acest mercato esti atacat la propiu de numeroase persoane care mai putin sau mai mult insistente se ofera sa iti fie ghid, sa negocieze pentru tine si sa te tina departe de hoti, care nu erau putini in inghesuiala aceea… Pana la urma nici nu e rea idea, mai ales pentru cei ce nu au mai fost prin astfel de locuri si nu stiu in ce directie sa o apuce, sau ce valoare are moneda locala in comparatie cu ceea ce cumperi acasa cu o anumita suma. Dupa ce ne uitam cu coada ochiului la o batrana ce vindea chestii legate de woodu, atentionati de ghid ca asa e mai bine… iesim din calvar. Ne propune sa ne duca in apropiere la o terasa unde sa putem bea o bere linistiti si fara sa se inghesuie nimeni in noi. N-am ezitat nici macar un moment, la urma urmei eram in Mali si este permis se bei… nu mai eram in Mauritania, asta pe langa faptul ca era foarte cald si nebunia din piata isi lasase amprenta peste noi…

   O bere, doua sau chiar mai multe pentru unii dintre noi ne aduce umorul si cheful de glume… Ne despartim de ghid dupa ce ne tocmeste un alt Mercedes bus sa ne duca acasa si dupa ce il platim… Si iar podea, de data asta si mai ruginita, sau dupa ceva bere asa o vedeam, viteza, iar cat despre usi si geamuri nici nu mai are rost sa pomenesc, nu?? Nu stiu cum si pe unde ne-a dus dar cand am ajuns nu mai stateam nici macar unul pe banchete… eram imprastiati pe jos si plini de praf ce intra prin podea. Am ajuns din nou in Kati, unde suntem?? Propunem sa ramana cei mai afectati de bere in locul in care am coborat din masina, iar doi sa mearga dupa masini. Plecam pe un intuneric de sa il tai cu cutitul si dupa vreo jumatate de ora, printre stradute inguste si pline de praf ajungem la poarta parohiei, de unde luam doua masini si ne intoarcem sa ii recuperam pe toti cei ramasi acolo, in intuneric si latrat de caini… Asta a fost experienta din ziua noastra de odihna, in Bamako. Superb…

Spre Bamako…

   Inca din primele momente in aceasta tara, lucrurile se schimba inspre bine;… Dupa plecarea din frontiera ne oprim la o benzinarie sa facem plinul la masini si urcam pe drumul ce ne va duce prin Nioro du Sahel si Diema, spre capitala Bamako. Platim taxa de drum, ni se rup bilete si se ridica curelusa de piele ce leaga cele doua butoaie de tabla, care formeaza impreuna deja clasica bariera africana… Continuam spre sud inca doua trei ore… soarele incepe sa coboare din ce in ce mai repede si ne da de inteles ca este obosit chiar si el;… a sosit momentul sa ne oprim… Mali, o noua dimineata, inconjurati de copacei micuti de baobab printre a caror floricele mov-rozalii rasar primele raze ale soarelui, parca trezit deodata cu noi, ne face sa ne dam seama cata frumusete ne inconjoara. Este ziua de Craciun. Sarbatorim si noi cu o cana de ceai si cateva fursecuri cu gem de caise si ne grabim sa plecam mai departe…. Suntem asteptati la slujba organizata de cateva misionare crestine, la biserica in aer liber din Kati. Drumul este destul de bun si liber cu toate acestea nu reusim sa intelegem de ce sunt asa de multe masini accidentate pe margini, cine stie!!! Greutatile prea mari si incarcate haotic, starea tehnica a masinilor ce lasa mult de dorit, sau soferi fara prea multa instruire si cu lipsa de experienta?… Suntem aproape… oricat de mult am fi asteptati, nu putem sa nu ne oprim putin in marele targ de la intrarea in Kati, e o nebunie…

…de aici ne mai despart cativa kilometri pana la locul unde se tine slujba de Ciraciun…

Frontiera de intrare, Mali…

…24 dec 2010, reusim sa iesim din Mauritania si dupa cateva ore suntem in unitatea militara care reprezinta frontiera Mali; spun ore de asteptat, nu de condus… Aici lucrurile se schimba in bine; toata lumea era zambitoare chiar si atunci cand ne cotrobaia prin masini, cu mainile bagate pana la coate in bagaje;… in timp ce noi asistam la ” vamuire” de pe scaune de metal ruginit cu impletitura de sarme puse la umbra chiar de acesti “vamesi”. Se complecteaza acte, se noteaza in caiete, se verifica vizele, si dupa ce nu scapam nici aici de “Cado” si de ceaiul negru din paharelele de sticla minuscule… suntem liberi sa intram oficial in tara…. Totul se petrecea la Gogui; 15*42’00,49″N si 9*18’55,25″W…

 

frontiera Mali...