… sa mergem mai departe, chiar daca ar trebui sa fie in continoare…

….dimineata, ceata densa si racoarea te fac sa fi morocanos… Suntem la inceputul unei zile ce ne va purta de-a lungul drumului N1 spre ultima seara in Western Sahara. Ne indreptam catre Boujdour, alt post de politie la intrare ,

post control...poarta la intrare...singuri...

suntem din nou opriti si aceasi poveste se continua. Am trecut, desi nu mai e asa de devreme nici chiar pentru ei, pe strazile orasului suntem singuri,

imgp06421


lipsesc pana si santinelele din fata unitatii militare

santinele!!!


, cine stie…?

Privitul oceanului pentru ore si ore la rand ne deschide apetitul de baie, chiar daca nu este una dintre cele mai senine zile de pana acum.


plaja infinita...

Asfaltul ce serpuieste pe lungul tarmului ne ofera peisaje de neuitat si totodata ne inbie din ce in ce mai mult la o pauza de scaldat…

...

… mai avem 175km pana in locul unde ne este permis sa facem o baie in ocean, Dakhla.

aproape am ajuns...

Intre timp incep si primele semne ale celor care s-au aventurat sa paraseasca soseaua, netinand cont de indicatoarele din ce in ce mai dese care te atentionau uneori la modul inspaimantator cum ca trecem printr-o zona minata candva, dar care inca nu e sigura si dupa parerea mea asa va si ramane.

cei curajosi...

Culorile devin tot mai greu de crezut ca sunt reale si frumusetea din fata ochilor ne uluieste…

nisip si culoare...

Ca sa fie si cate un motiv de haz, probabil, cei de la administrarea drumurilor mai monteaza si cate un indicator care sa te atentioneze ca urmeaza ceva, in acest caz se potrivea, dar de cele mai multe ori nu are nici o treaba cu realitatea sau cu logica...

atentie, curbe...

In dreapta noastra,(24*04’02.95″N si 15*34’32.15V) intr-un golf auriu inundat parca de griul albastrui al oceanului, se vad sutele de corturi si baraci din tabla ruginita ale unui sat de pescari…

sat de pescari...

Respectand indicatoarele mai sus mentionate…

limita...camile?

…si traficul obositor de intens, ajungem in unul dintre paradisurile hoinarilor europeni in Marok, camping Dakhla.

imgp0778imgp0780imgp0783imgp0789

Aici ni s-a promis baia in ocean si nu am pierdut aceasta ocazie, chiar daca unii dintre noi la inceput au fost mai retinuti, probabil din cauza timpului sau a distantei pe care trebuia sa o alergi, spun asta pentru ca ar fi durat prea mult sa mergi, pana reusesti sa intri in apa care sa depaseasca glezna piciorului. Eu, nu am pierdut nici o secunda cu povesti si odata ramas doar in pantaloni de baie am disparut in largul plajei inbibate de flux, asa de departe incat abia de mai reuseam sa vad masinile. Parca nu as mai fi vrut sa plec, apa calda si transparenta ma facea parca sa ma comport asemeni unui copil.

Aproape doua ore ne-au trebuit sa ne despartim de acest mic paradis, dar am revenit la ceea ce de fapt trebuia sa facem si anume, sa mergem mai departe ;… avem de mers mult, mult, mult…prin locuri care mai de care, parca din ce in ce si mai frumoase…imgp0791imgp0794imgp0821

Alergam singuri pe drumuri, de aici orice urma de europeni ramane in spatele nostru ca si o amintire tacuta…

imgp0849imgp0854imgp0841imgp0870imgp0875imgp0876imgp0880

Seara punea stapinire pe noi si totul se transforma intr-o fotografie, in timp ce ne apropiem de Mauritania…

imgp0840

Tarziu in noapte, ajungem in ultimul hotel care ne uluieste cu dimensiunile si luminile sale. La trezire, nu ne-a venit sa credem ca cineva a avut initiativa de a construi aici, in mijlocul nimicului asa o cladire. Am aflat ca proprietarul hotelului este din insulele Gran Canaria si ca mai detine cateva si acolo. Nu stiu ce inseamna costurile unei astfel de constructii in aceste conditii, dar sunt convins ca nu este deloc usor de realizat, mai ales ca cel mai apropriat oras de unde se poate alimenta se afla la peste 300km inspre nord.

hotel de lux...

Ziua in care parasim Marokul, ne mai despart cam 100km de frontiera, pe parcursul acestor ultimi kilometri, ni se explica de catre Roberto ce trebuie, ce nu trebuie si cum sa ne comportam in frontiera. De aici incepe adevaratul necunoscut si lumea noua. RIN, Republica Islamica Mauritania, alcolul este absolut interzis, fotografiatul se face doar cu acordul celor ce vor putea aparea eventual in fotografie, parasirea drumului e sinucidere, minele sunt nesemnalizate, autoritatile ne privesc ca si pe niste intrusi de care trebuie sa aibe grija pe tot parcursul nostru in trecerea prin aceasta tara in care suntem urmariti in fiecare moment, combustibilul incepe sa devina o problema, despre un schimb valutar nici nu se discuta, totul se face pe strazi intre particulari si cu mare bagare de seama… Dar despre Mauritania o sa mai scriu pe masura ce o strabatem… Pana atunci aceasta este ultima fotografie din Marok,

politia de frontiera...

avionul politiei de frontiera care survoleaza zona neutra de aproximativ trei kilometri intre frontiere. In aceasta zona nu intervine nici o autoritate, e haosul in adevaratul mod al cuvantului. … Dupa ce parasesti vama marocana, stand la cozi interminabile, trecand de nenumarate controale, fiind intors de cel putin doua ori inapoi ca sa reiei toata practica de la inceput, dupa zeci de formulare si hartii completate si nu in ultimul rand bani pe care nici nu mai intelegi daca sunt ceruti ca si taxe oficiale sau spaga, reusesti aproape bucuros sa treci de ultima bariera… De aici haosul…

imgp0914imgp0918

nu doresc nimanui sa ramana in aceasta zona, nici macar sa opreasca pentru cateva momente…

imgp0916