De aici incepe Africa ”2010-2011”

15 ianuarie 2010 ora 4, ma trezesc destul de obosit dar si nerabdator in acelasi timp, bagajele sunt deja pregatite, fac un dus si sunt gata de plecare. Inchid usa dupa mine si cu emotie cobor treptele spre iesirea din cladirea unde locuiesc cand sunt in Italia; afara e destul de frig, ma urc in masina si in timp ce conduc pe “Lungo Mare” spre Enrico, il sun ca sa fie gata de drum. Ajung la el in fata casei si il mai astept vreo cinci minute, vine il las sa conduca si plecam catre intrarea pe autostrada ce leaga Livorno de Genova, locul unde trebuie sa ma intalnesc cu restul grupului care venise cu o zi inainte de la Vicenza. Soseaua la ora asta e aproape libera, asa ca putem merge mult mai repede decat ne-ar permite legea. Povestim impreuna si incercam sa ne imaginam cum si ce o sa fie in calatoria asta. Ajuns la iesirea de pe autostrada incep sa-l sun pe Roberto, organizatorul acestei expeditii de 12 ani, ca sa inteleg exact unde trebuie sa ajung si cum ne vom intalni.

pe autostrada

Ajungem in fata hotelului, dupa ce ne invartim prin Genova ceva vreme sa cautam locul de intalnire. Coboram, facem cunostinta cu o parte din membrii grupului si intram in sala de mic dejun sa mancam ceva pana ajung si ceilalti doi care veneau din orase diferite. Nu am gasit un mic dejun copios, dar in dimineata aceea nici nu aveam cine stie ce pretentii. Abia asteptam sa plecam in port, unde erau masinile. Au ajuns toti, ne cunoastem putin, adica se fac prezentarile. Suntem gata de plecare.

Se deschide bariera si suntem lasati sa intram in port, intr-o zona mai retrasa unde erau deja parcate toate masinile din seara precedenta. Imi iau ramas bun de la Enrico si in timp ce pe chipul lui se citea destul de bine parerea de rau ca el nu face parte din grup, ii multumesc pentru ca m-a insotit pana aici, si asa nu am mai fost nevoit sa iau trenul si sa ma car cu bagajele pe strazile orasului.

Oau!!, uite masinile, imi exclamam pentru mine. Ajungem in fata lor si ni se prezinta fiecaruia dintre noi de catre Roberto, masina si persoana cu care vom calatori. Aici aflu ca voi conduce o TOYOTA Rav4, si ca Mauro va fi cel care ma va insoti. Fara sa intreb nimic ni se spune ca alegerea s-a facut in functie de ce masini avem in viata de zi cu zi.

preluarea masinilor

Fiecare dintre noi isi preia masina si isi incarca lucrurile personale. Suntem gata de plecare, salutam politicos baietii ce au avut grija de masini peste noapte si plecam spre docul de imbarcare. Am ajuns repede si ne punem la rand printre zeci de masini care mai de care incarcate, unele dintre ele aveau bagajele mai mari decat masina. Printre randuri se mai vad doua masini de teren ce nu se potriveau cu peisajul, aflam mai tarziu ca merg in Maroc la off road si mai schimbam cateva pareri. Nava trebuia sa plece pe la ora doisprazece jumate, dar nu am inteles din ce motive abia pe la trei reusim sa ne inghesuim in burta sa uriasa.

imbarcarea la Genova

As putea descrie mult mai mult nava asta, dar o sa ma limitez la cateva lucruri. Mare, foarte mare, chiar cea mai mare cu care am fost pana acum, desi am fost de multe ori cu astfel de vapoare, asta le-a intrecut pe toate. Am avut doua cabine inchiriate cu cate patru paturi fiecare, cu baie si destul de spatioasa. Eu am dormit in aceasi cabina cu Roberto, seful de grup, cu Claudia, cea care e traducatoarea noastra si care s-a ocupat de toate vizele, cateva find obtinute in Paris restul in Roma,.. si cu Mauro, cel cu care urma sa imi petrec mult timp impreuna in aceiasi masina.

Marea Mediterana

La plecarea din Genova era foarte frig si lipsea putin sa ninga, pe masura ce inaintam prin Marea Mediterana spre Barselona, temperatura incepea usor, usor sa urce si uneori puteai chiar sa vezi cateva raze de soare. Cand am ajuns in portul Barselona se simtea o senzatie de primavara cu cateva raze de soare si o slaba adiere de vant, asa ca si noi ca si soparlele ce ies la soare vara, ne-am strans pe puntea superioara, admirand partea orasului ce se vedea de la acea inaltime.

Barcelona

Aici am ramas la mal cam trei ore, timp in care au coborat si au urcat diverse persoane.

Ultima zi pe vapor, suntem in dreptul stramtorii Gibraltar. Pentru mine e o senzatie deosebita, am fost cu motocicleta pe aici. Toata lumea e pe punte, e soare si se vede Africa. Incepem sa ne apropiem si totodata incepe si forfota fotografiilor, toti vor sa stea de partea cu Continentul Negru. Eu si doua fete, care duceau ceva ajutoare prin Maroc, ramanem de partea Europeana, ca sa nu ne inghesuim. Poate a fost mai bine, pe partea noastra a aparut un grup de delfini ce pareau a fi foarte bine dispusi, dupa salturile ce le faceau. A fost necesara doar o exclamatie ’’delfinii’’ pentru ai atrage si pe restul pasagerilor de partea noastra.

Gibraltar

Am ajuns, Africa in sfarsit dupa aproape trei zile de plictiseala pe vapor, debarcarea se face acum in portul nou, eu cand am fost pe aici cu motocicleta abia se construia acesta si pe atunci se mai intra in portul din Tangeri centru. Aici totul e nou si foarte mare, probabil gandit pentru astfel de nave, multe benzi de circulatie sensuri giratorii, agenti ce te indruma… Ajungem in vama, tragem intr-un loc mai ferit, daca i se poate spune in nebunia din vama asta. Claudia cu Roberto merg cu toate actele sa incerce sa rezolve o trecere mai rapida, nu din punct de vedere al timpului, cat pentru masini si ce aveam inauntru, adica medicamente, panouri solare, ceva baterii care stocheaza energia solara si multe altele necesare acolo unde urma sa mergem. In Maroc sunt probleme la intrare daca ai montata pe masina statie radio de emisie receptie asa ca incercam sa nu le demontam.

debarcarea in vama Marocana

Suntem oficial in Africa, am reusit sa trecem neasteptat de usor, poate si datorita masinilor, pe care se vedea destul de bine ca sunt preghetite pentru o misiune de ajutorare. Iesim din zona de vama si luam strada ce duce catre Tangeri, aproximativ 60 de km, din care mare parte e autostrada. Pe la opt seara ne oprim la marginea orasului, alimentam si plecam mai departe fara sa pierdem timp. Suntem pe autostrada A1 si mergem cuminti in coloana cu optzeci, nouazeci in spatele camionului. E intuneric si inca mai este trafic, mergem catre Rabat, trecand prin Asilah, Larache, Kenitra, e tarziu si incepem sa ne vaicarim prin statii ca ne e foame. Primim promisiunea ca ne vom opri la un restaurant non-stop, unde vom putea gusta prima mancare marocana. Zis si facut nu trecem bine de Rabat si intram intr-o benzinarie mare si bine iluminata, cu un restaurant destul de decent, ne punem la masa si asteptam cuminti sa ni se aduca specialitatea casei; oricum nu stiam ce sa comandam, asa ca am mers pe increderea ce o inspira chelnerul si fotografia din reclama. Nu am fost dezamagiti.

cina pe autostrada in maroc

Satui si mult mai bine dispusi urcam in masini si continuam drumul prin bezna si mai putin trafic spre Casablanca pe A3. Se face tarziu cand ajungem pe centura orasului, plina de echipaje de politie care ne tot opreau si ne intrebau, unde si de ce mergem, dar se rezolva repede cu ceva ‘cado’ si cu ‘fis’ adica un tabel in care trebuie sa ai cat mai multe date despre persoana si masina.

A doua zi in Maroc

Ne trezim dimineata si facem cateva fotografii in fata hotelului in care am dormit in prima noapte sau ce a ramas din prima noapte in Maroc. Am ajuns pe la doua noaptea si rupti de oboseala am adormit fara sa mai povestim nimic…

in fata hotelului

Am dormit la un hotel destul de ok, avea chiar si piscina, dar nu era cazul nostru sa profitam de ea. Treaba noastra nu era sa facem o vacanta pe malul oceanului Atlantic   ( 33*14’42,83’’N si 8*29’26,22’’V ), ci sa ajungem acolo unde ne-am propus in timpul alocat acestei expeditii. Suntem gata de drum si plecam catre autostrada, nu inainte insa de a ajunge pe plaja de langa oras pentru a vedea cursele matinale de cai.

curse de cai

Ne oprim la o benzinarie, alimentam toate masinile si le verificam, dupa prima zi totul pare a fi in regula.

alimentareverificare

Parasim El Jadida si continuam drumul nostru ce e abia la inceput, pe N1 catre Essaouira. Incepe sa se schimbe peisajul si se simte din ce in ce mai mult ca ne indepartam de casa, dispare treptat verdeata si in jurul nostru isi lasa loc intinderile mari de crem plin de pietris si coline. Localitatiile incep si ele sa arate altfel, sunt tot mai mici si mai rare si par facute din acelasi amestec de culori… conducem atenti la ceea ce ne inconjoara si ne bucuram.

localitatecrem...

Drumul este foarte bun si nu trebuie sa fim atenti la trafic, cu toate ca sunt superbe autostrazile pe aici, se pare ca doar noi ne bucuram de ele. Suntem aproape de Agadir.

autostrazi

Parca pe masura ce inaintam, avem parte de drumuri tot mai bune. E aproape miezul zilei si decidem sa ne oprim la un restaurant sa mancam. Vroiam sa profitam de toate locurile unde inca mai puteam incerca ceva specific zonei si nu am ramas dezamagiti.


oaie, vaca, pui...

Dupa o pauza asa buna si la propriu, suntem din nou la volan. Incepem sa urcam spre muntii ce ne despart de orasul de pe malul oceanului.

urcand...

Peisajul este foarte frumos chiar daca avem si parte de putina ploaie. Ajunsi in varf, in fata noastra sa deschide din nou orizontul fara margini, e asa de frumos, mai mult, ca si un fel de rasplata pentru rabdarea de a urca incet, incet in spatele camionului, avem parte si de curcubeu.

curcubeu

Coboram serpentinele spre marea crem din piatra si nisip, trecem de oras cu aceleasi ritualuri ale politiei si incet se lasa seara. “Pronto, Dragos”… mi se adreseaza Roberto, as vrea sa va duceti inainte si sa gasiti un loc in care sa montam prima tabara. Imi place ideea, e prima seara de dormit sub cerul Africii. Depasesc camionul si in spatele meu vine si Carlo cu Nissanul, sa cautam locul ideal pentru aceasta noapte. Nu merg prea mult, si pe partea stanga gasesc un fel de ferma. Nu e nimeni prin preajma si suntem si la o distanta destul de mare de sosea, astfel incat pe timpul noptii sa nu fim deranjati de zgomotul masinilor. Decid ca e foarte bun si ii anunt prin statie si pe ceilalti. Ajung toti, montam corturile si incepem sa ne organizam pentru cina; eu nu am nici o indemanare la bucatarie asa ca ma ocup de pozitionarea masinilor si de montarea mesei si a scaunelor. Gata de masa, primele paste cu sos de rosii, destul de bun sau poate pentru ca eram in acel loc ni se parea asa. Se apropie o masina , ramanem linistiti la masa si in scurt timp coboara un om care foarte mirat ne intreaba ceva . Claudia incepe sa ii explice ca suntem turisti si ca dorim doar sa inoptam pe terenul care se pare ca ii apartinea. Ii preghetim un mic ‘’cado’’ si in cateva momente ramanem singuri si gata de culcare.

camping in desert

Cam devreme la sase cand ni se da desteptarea, mai ales pentru mine, dar pana mancam si strangem totul se face deja sapte jumate. Astazi plecam catre Sahara Occidentala, nu mai avem mult si vom ajunge la poarta  simbolica ce sta la intrarea in desert. Dupa inca cateva serpentine si ceva vegetatie, ajungem in fata portii. Pentru respectarea traditiei ne oprim toti cu masinile chiar dedesupt si fotografiem momentul.“Porte du Sahara”

poarta desertului

, la intrarea in Guelmim (29*00’44,47’’N si 10*02’21,30’’V ) Facem cateva fotografi si dupa un mic ritual de intrare in desert ne continuam drumul, asta nu fara a fi opriti inca odata de politie. De aici incep sa fie tot mai frecvent intalniti si dromederi, care pasc linistiti pe marginea drumului. Chiar daca par liberi, am aflat ca toti au un stapan si toti sunt insemnati.

dromedarii

Urcand si coborand din ce in ce mai lin ne dam seama de adevaratul desert si de intinderea pe care o are.

intindere...

Ajungem la malul oceanului si ne oprim sa vedem familile de pescari ce traiesc in aceasta zona. Chiar daca e greu de inteles cum, ei s-au adaptat aici si locuind in corturi improvizate din prelate de camion, pescuiesc si vand pestele pentru a putea supravietui impreuna cu familile lor. Ceea ce vedem aici e superb, pescari care fac acrobatii pe stanci pentru a ajunge mai aproape de ocean, desi unii imping acest lucru spre extreme, si totusi pentru ei, totul pare a fi o rutina.

pescarii

cel mai curajos!!

Gaura cea mare ce se deschide in fata noastra, ne face sa ne amintim ce forta si ce maestrie are natura.( 28° 6’25.40″N si 12° 2’16.36″V ) Aici a sapat apa oceanului un tunel subteran care s-a prabusit, dand nastere unei plaje absolut virgine.

gaura mare...plaja virginatunel

Admiram lucrarea naturii si facem o fotografie de grup. Plecand mai departe pe N1 apar primele dune de nisip auriu care formeaza plaja, parca de vis a oceanului. Serpuim pe mal , trecand peste poduri ce traverseaza golfurile sapate de ocean si apele ce ajung aici in sezonul ploios, lasandu-ne muti de uimire. Totul e asa de frumos…

mai aproape...

nisipul fin...

pasaj...

plaja...

auriu...

golf...

Inaintam spre Tarfaya printre dunele de nisip galbui ce ne inconjoara din toate partile. Trecem pe langa Golful Tazra, de unde cateva utilaje si zeci de oameni strang un praf alb, ce pare de departe a fi sare, si il baga in saci ce formeaza gramezi ca  niste castele de jucarie. Drumul spre Akhfennir ne tine tot mai ocupati cu fotografiile si cu comentariile,.. e superb, nisipul in multe locuri ajunge sa acopere partial  soseaua.

azur...

culori...

Trecand de Akhfennir si de Tarfaya suntem tot mai aproape de frontiera oficiala cu Sahara Occidentala, (27°40’19.12″N si 12°57’22.44″V ) Sunt multe ore de cand conducem si incepem sa simtim foamea, cautam un loc unde putem manca in seara asta fara a pierde prea mult timp. E intuneric cand ajungem in Laayoune Plage, intram in oras, gasim un restaurant si dupa o scurta negociere ajungem la masa. Peste si doar peste, dar trebuie sa recunosc ca a fost chiar bun.

restaurant...

E aproape miezul noptii cand terminam cu cina si ne grabim sa cautam un loc pentru dormit. Se repeta ritualul pentru mine de a gasi un loc linistit, de aceasta data in mijlocul desertului sub o luna plina, ce facea ca si culorile masinilor sau ale corturilor sa fie atat de clare.

noapte in desert